ȘTIRI

Dirijorul Mircea Luculescu - 80

Președintele Uniunii Muzicienilor Interpreți din România între anii 2017-2021, 

dirijorul Mircea Luculescu împlinește pe 28 iunie 2023 – 80 de ani de viață.

Interviu realizat de Monica Lup

Născut la București, în anul 1943, Mircea Luculescu a absolvit Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" în anul 1966. Și-a continuat pregătirea dirijorală cu Mihai Brediceanu și Mircea Basarab și a asistat la Cursurile de vară de la Weimar, unde l-a avut drept mentor pe Otmar Suitner. Debutul dirijoral al lui Mircea Luculescu a avut loc în anul 1967, la pupitrul Orchestrei de tineret Concertino, pe care a fondat-o și împreună cu care a susținut concerte în România, Suedia și Elveția.

Din anul 1974 a devenit dirijor la Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian", poziție pe care a deținut-o până la pensionarea sa.

*

Maestre, ați fost însoțit în toată această călătorie prin viață, de-a lungul celor 80 de ani, de muzică. A fost o alegere firească în familia dvs. să urmați studiile muzicale?

Firească, în contextul educației generale pe care o primeau copiii în acea vreme. Mama știa să cânte la pian, iubea muzica și era interesată de tot ceea ce era cuprins în noțiunea de cultură. Lucrase la Ministerul Comerțului Exterior și după venirea comuniștilor și-a pierdut postul și a trebuit să urmeze un curs de pedagogie generală, după care a devenit educatoare. A muncit și împreună cu tatăl meu ne-a orientat și pe noi, copiii, tot cam în același sens. Eu am început să cânt la pian la vârsta de 6 ani și am urmat Școala de muzică nr.2. Am început cu studiul pianului și ulterior, prin clasa a III-a sau a IV-a, am trecut la clasa de vioară la care mergeam de două ori pe săptămână. Asta pentru că într-o zi venise la noi în vizită dirijorul Ilarion Ionescu-Galați, care era cu 6 ani mai mare decât mine, iar eu i-am făcut eu niște demonstrații pe claviatură și el a fost de părere că trebuie să trec la vioară.

Maestrul Ilarion Ionescu Galați a considerat că ați avea mai multe oportunități ca violonist?

I s-a părut lui că am ureche bună și ne-a convins și pe mine, și pe părinții mei că ar fi mai bine să mă mut la clasa de vioară.

Iar cursurile de cultură generală unde le-ați urmat?

La Școala nr. 69 și ulterior la Liceul "Matei Basarab".

Care a fost momentul în care v-ați dat seama că dirijatul este drumul dumneavoastră?

Se apropia Centenarul liceului și urma să aibă loc o serie de evenimente festive. Iar la un moment dat domnul profesor Minu – căruia i se spunea Papa Minu - s-a îmbolnăvit puțin, iar eu fiind la pupitrul întâi mi-a spus: Luculescule, dacă va fi cazul, vei conduce orchestra! Concertul urma să aibă loc la Operă. Liceul avea sală de concerte, dar pentru acest eveniment se apelase la sala Operei. Până la urmă domnul Minu a fost sănătos, slavă Domnului!, a dus concertul până la capăt, dar în mintea mea a rămas ideea că aș putea să dirijez. Cu o lună înainte de admiterea la Conservator am fost și la profesorul Ionel Geantă și el a spus la fel: nu vioară, ci dirijat, pentru că aveam ținută, aveam prestanța necesară, autoritate.

Deci ați dat admitere la Conservator, la secția teoretică.

Da, în 1961. A fost ultimul an în care s-a intrat pe bază de dosar. Se făcea trierea dosarelor și abia apoi se dădea un examen de admitere. Toți cei selectați au dat examen, dar cu două-trei zile înainte se verificau dosarele. Iar mama fiind educatoare, au considerat că aveam și o origine mai sănătoasă. Am avut noroc pentru că au fost 45 de locuri la secția teoretică și am intrat și eu între cei 45: 15 cu dosar, din toată țara, și 30 la rând. La vioară, de exemplu, au fost șase locuri și nu aș fi intrat. Iar la secția teoretică, după primii trei ani îți exprimai opțiunea privind specializarea, iar eu am ales dirijatul. Și atunci am avut noroc, pentru că se intra tot pe pile. Nu au existat locuri până când nu a apărut băiatul "cuiva" și atunci au apărut și locuri la dirijat pentru cei valoroși.

Odată intrat pe acest drum, ce profesori v-au îndrumat?

Am avut o generație de profesori extraordinari, adevărați muzicieni. Mi-l aduc aminte, de exemplu, pe Mihail Jora care atunci când era în prezidiu la ședințe, nu aplauda niciodată. Iar compoziție am făcut cu Alfred Mendelsohn, un profesor excelent. Inițial nu l-am valorizat corect, dar ulterior lucrurile s-au schimbat. El m-a și convins de altfel că nu are rost să fac compoziție și a avut dreptate. Secția pe care o urmam se numea "Dirijat, Compoziție, Pedagogie muzicală". La compoziție, tânăr profesor era și Anatol Vieru, care era foarte capabil. I-am avut profesori și pe Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Victor Iușceanu, Constantin Romașcanu – la dirijat de cor. În România profesorii mei de dirijat au fost Mihai Brediceanu și Mircea Basarab, niște oameni deosebiți. Mi-au dat lecții particulare fără să solicite niciun fel de onorariu, pentru că nu mi-aș fi permis să plătesc. Eram student și nu aveam alte venituri. Am asistat și la cursuri de vară în Germania, la Weimar și acolo l-am întâlnit pe Otmar Suitner.

Era o perioadă în care pe scenele românești apăreau nume mari ale dirijatului. Ați găsit printre aceste personalități ale artei dirijorale un model cu care să rezonați?

A fost o perioadă de timp în care mă duceam la repetiții la Filarmonică. Pe atunci director era George Georgescu și îi solicitam aprobarea pentru a putea să asist. Stăteam pe scenă, cu fața la dirijor, în spatele scenei. De acolo l-am admirat pe Sergiu Celibidache, dar și pe alți dirijori veniți din străinătate. Pe Karajan l-am putut urmări la Sala Palatului, cred că în 1964, pe când eram încă student. Pentru că dirijatul este o meserie care se și fură.

Ați făcut o carieră de lungă durată la Teatrul Național de Operetă Ion Dacian, dar între momentul terminării facultății și momentul angajării, ați mai făcut ucenicie și în altă parte?

După ce am absolvit, s-a făcut repartizarea și am primit post de profesor la Fetești. Am fost acolo doar o săptămână, de încercare, pentru a nu mi se imputa că nu m-am prezentat la post. Am trecut și pe la Târgu Jiu, unde aveam un salariu de două-trei ori mai mare decât cel obișnuit, ca dirijor de cor, dar nu era ceea ce-mi doream.

Dumneavoastră ce vă doreați, de fapt?

Eu mă gândeam la Beethoven.

Deci visați să fiți dirijorul unei orchestre simfonice.

Da, da. Ștefan Poen mă vedea orientat spre o carieră de muzică ușoară, spre operetă. Dar eu mă gândeam la Beethoven.

Ce a urmat după etapa Târgu Jiu?

M-am dus în audiență la Ministerul Învățământului, la doamna Lupulescu și am convins-o să mă trimită la Palatul Pionierilor. Era liber atunci un post de profesor de vioară și am rămas acolo 3 ani, dar nu ca profesor de vioară m-am evidențiat, ca să zic așa, ci ca dirijor. Am înființat o orchestra de tineret, Concertino, mergând la directorii liceelor de muzică și rugându-i să îmi dea fiecare ba un flautist, ba un clarinetist, ba un violonist etc. Copiii aveau între 10 și 18 ani și susțineam concerte la Palatul Pionierilor, la Ateneul Român, ba chiar și în străinătate – în Elveția și Suedia.

A fost dificil să organizați aceste turnee în străinătate, la acea vreme în care orice ieșire din țară stătea sub semnul unei teribile improbabilități?

A fost tare complicat. Mi se cerea să dau afară pe cineva ca să vină în locul lui băiatul "cuiva". Însă în urma insistențelor mele, nu a fost nimeni dat afară, ci a fost suplimentat numărul de instrumentiști. Orchestra era una de cameră și era alcătuită din aproximativ 18 instrumentiști.

Ce tip de repertoriu ați abordat cu această orchestră?

Aveam două programe de concert. Unul cu lucrări românești de Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Constantin Dimitrescu, care avea mare succes și un altul cu lucrări clasice. Dar în general interpretam programul cu lucrări românești. Am călătorit 2000 Km până în Suedia, am văzut și Nopțile albe… Îmi amintesc că prima oară am întârziat vreo 10 minute peste ora 20, la care urma să înceapă concertul. I-am găsit foarte neliniștiți pe suedezi și mă întrebau dacă mi s-a întâmplat ceva și dacă e cazul să cheme Salvarea. Am învățat atunci că punctualitatea este foarte importantă. De asemenea m-au rugat să fac pregătire muzicală la vioară cu copiii, contra cost. Nu am avut timp să cheltui banii, așa că mi-am cumpărat o mașină! În două săptămâni am putut să câștig suficienți bani încât să-mi iau mașină! Însă cel mai important a fost că am reușit să ajungem acolo! Nu-mi venea să cred la început, însă după aceea m-a copleșit teama că vreunul dintre membrii ansamblului ar putea să rămână în Suedia, dar nu s-a întâmplat nimic.

Însă dumneavoastră nu ați fost niciodată tentat să plecați definitiv din țară?

Doar la nervi! Nu am vrut să plec, pentru că eram mulțumit, îmi creasem această orchestra pe care o dirijam…

Era un vis împlinit!

Da! Dacă aș fi plecat, ar fi trebuit să aștept mulți ani până să ajung în fața unei orchestre, ca dirijor.

Câți ani ați coordonat această orchestră de tineret?

Aproximativ trei ani. După care a apărut un post de dirijor la Operetă. Nu știu cum am aflat de el. Între timp am lucrat la Centrul documentar al Ministerului Culturii, unde fișam toată presa din țară și din străinătate care avea legătură cu muzica, pentru informarea Ministerului. Am aflat atunci că Mircea Ionescu, fostul dirijor, a murit. Petre Codreanu era directorul Operetei atunci și m-am dus la el și l-am întrebat pentru cine va fi postul. Mi-a spus că nu este pentru nimeni. "Pregătește-te dumneata și vei primi postul!" Și așa s-a întâmplat. Trebuie să recunosc că m-a speriat puțin acest succes, dar mi-am spus: "ia fă tu treabă bună și totul va fi bine!" Când am preluat acest post, erau doar câțiva absolvenți de Conservator în orchestră, iar când am ieșit la pensie, majoritatea aveau studii muzicale superioare.

Deci, practic, orchestra a trecut printr-un proces de profesionalizare în această perioadă în care dvs. ați condus-o, timp de aproape patru decenii. Ați traversat cu siguranță multe momente frumoase împreună cu acest ansamblu, dar și momente de cumpănă.

Cred că în acest timp am dirijat aproape întregul repertoriu de operetă, aproximativ 25 de titluri.

Ați iubit vreun spectacol în mod deosebit?

Voievodul țiganilor de Johann Strauss.

I-ați dirijat pe june-primii Operetei…

Da, de la Dorin Teodorescu și Eugen Fânățeanu la Cornel Rusu și Eugen Savopol. Toate marile nume ale Operetei. Eu am ajuns acolo în momentul în care tocmai fusese pensionat Ion Dacian și toată lumea spunea "ce se va face Opereta? că nu mai are tenori!" Și nu a fost așa. Au apărut numai tenori unul și unul.

Ați participat la toate momentele importante din viața teatrului, ați fost cu ansamblul în turnee.

Da, la început mai puțin, pentru că mergeau colegii mei dirijori care erau mai în vârstă, apoi am început să merg și eu. În Germania, Italia, Israel. Erau realizări mari! Acum nu mai par la fel, dar în vremea aceea erau isprăvi importante! De exemplu, dacă se ducea Dacian cu lista celor ce urmau să meargă în turneu, se aproba fără probleme, însă ceilalți trebuiau să bată bine la ușă ca să obțină aprobările. Însă turnee s-au făcut. Colegii mei au fost au stat chiar și o lună în Germania, au susținut spectacole cu mare succes .

În acești 40 de ani petrecuți la Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" ați asistat, într-un fel, la scrierea istoriei acestui gen în România. Cum vi se pare că a fost privită opereta de-a lungul acestor ani?

A fost întotdeauna un gen foarte iubit de public, care s-a bucurat de succes și de multe aplauze. Opereta este iubită, pe bună dreptate. E foarte accesibilă, cu melodii cuceritoare, geniale chiar uneori.

Acele șlagăre pe care lumea le fredonează și după ce iese din sala de spectacol.

Absolut. În My fair lady sunt șapte-opt șlagăre! Le-am numărat!

Este unul dintre musicalurile pe care le-ați dirijat de foarte multe ori! Ați făcut vreodată un clasament? Care au fost acele spectacole care au revenit cel mai adesea în agenda dumneavoastră?

Nu pot să spun că am avut spectacole pe care le-am respins. Uneori am avut surpriza să văd că muzică bună există și acolo unde nu mă așteptam. Aveam în fiecare stagiune câte trei premiere, în general și una dintre acestea era obligatoriu o creație românească, pe care o priveam uneori cu o anumită reticență, însă până la urmă și eu, și cei din orchestră ajungeam să îmbrățișăm cu plăcere și aceste lucrări.

Ați colaborat și cu alte orchestre din țară?

Foarte puțin, pentru că aveam spectacole aproape în fiecare zi. Și nu știam când pică zarul pe mine, în așa fel încât să îmi pot programa concerte și în altă parte. Am mai colaborat, sigur, cu Filarmonicile din Ploiești, Pitești, Constanța, care aveau un repertoriu comun cu mine. La un moment dat am obosit să mai caut timp liber pentru aceste concerte. După ce m-am pensionat, în 2008 și am avut timp liber, m-am orientat către o activitate care îmi place foarte mult: orchestrația. M-am mai ocupat cu asta și înainte, când era necesar, la Operetă, dar acum am revenit la orchestrație cu mare plăcere, cu mare bucurie și m-am orientat către sonatele lui Beethoven. Am făcut un program de trei sonate: nr.28 și 31 pentru pian și op.47 Kreutzer pentru vioară și pian, care a devenit Concertul nr.2 pentru vioară și orchestră al lui Beethoven. Le-au dirijat alți colegi ai mei, printre care Ovidiu Bălan. Iar orchestrația Sonatei Kreutzer am dirijat-o, cu Gabriel Croitoru solist, dar și cu fiica lui, violonista Simina Croitoru, la Pitești, la Ploiești și la Bacău. M-am bucurat că au avut succes. Adică au fost câteva rânduri de aplauze, chiar și acolo unde publicul nu este în mod obișnuit foarte darnic cu aplauzele.

Răzvan Luculescu, fiul dvs. v-a călcat pe urme și a devenit dirijor!

A călcat pe urmele lui!

Nu credeți că a fost influențat de modelul tatălui?

Eu nu am vrut să intervin și să îi orientez gândirea. A avut dorințele lui, profesorii lui și a mers pe propriul lui drum.

Cum priviți cariera lui, prin prisma experienței dumneavoastră? Cred că sunteți foarte mândru.

Sunt mândru, da. El lucrează în Marea Britanie și în fiecare an propune o operă. A făcut până acum Traviata, Rigoletto, anul acesta face Bărbierul din Sevilla. La asta se adaugă activitatea lui de la biserică unde este dirijor de cor și organist.

Iar celălalt fiu al dvs., Paul, este percuționist în ansamblul Operei Comice pentru copii.

Da, și nu numai. Este șef de partidă la Filarmonica din Pitești, șef de partidă.

Iar fiica dvs?

Este profesoară de pian.

Aveți, iată, o minunată familie muzicală. Dar putem spune că mai aveți și o a doua familie: Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, unde sunteți unul dintre membrii marcanți. Când v-ați alăturat acestei organizații, pe care ați și condus-o din postura de Președinte?

Uniunea a fost înființată sub altă formă, reunea oameni de teatru și muzică (ATM) și era condusă de Dina Cocea. La început am încercat să fondez, în cadrul ATM-ului, o orchestră. Am profitat de faptul că în anul respectiv Ceaușescu dăduse un decret ca toți cei care aveau vârsta de pensionare să iasă la pensie și în această situație au fost instrumentiști de cea mai bună calitate. Atunci i-am cooptat pe cei de la Filarmonică, pe dirijorul Teodor Costin de la Craiova și am făcut o orchestra de cameră cu care am susținut concerte. Asta până la momentul în care instrumentiștii au fost atrași să meargă să activeze în Iran și s-a încheiat activitatea orchestrei noastre. Uniunea Muzicienilor Interpreți din România este continuatoarea ATM-ului. Din 2002 unii membri primesc și indemnizația de merit pentru întreaga activitate. În acest moment, doamna Felicia Filip conduce Uniunea ca Președinte și se ocupă atât de muzicienii vârstnici, beneficiari ai acestor indemnizații, cât și de tinerii interpreți, pentru că UNIMIR le sprijină evoluția prin acordarea unor burse.

Maestre Mircea Luculescu, vă mulțumim pentru acest interviu, acordat la ceas aniversar și vă dorim multă sănătate și puterea de a face publicului noi bucurii muzicale!

Și eu vă mulțumesc!


"Decidenţii culturali au misiunea de a elabora strategii alternative, care să asculte de comandamentul calităţii" 

 Interviu cu pianistul Viniciu Moroianu realizat de muzicologul Cleopatra David pentru platforma Adevarul.ro


La 10 ani a susţinut primul recital, iar la 14 a debutat ca pianist concertist. Este laureat al concursurilor Guilde francaise des artistes solistes şi George Enescu şi are peste 1000 de apariţii scenice. Astăzi, maestrul Viniciu Moroianu este şi unul dintre mentorii tinerei generaţii de pianişti români. Printre numeroasele înregistrări, a realizat, în premieră absolută în 2019, integrala lucrărilor pentru pian solo de Lipatti.


Cleopatra David: Pandemia COVID afectează dramatic viaţa artistică. Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor s-a oprit. Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi v-ati adaptat la situaţia actuală?

Viniciu Moroianu: A fost şi continuă să fie o provocare majoră de viaţă, care mi-a dat o altă perspectivă asupra existenţei şi a morţii. A trebuit să mă reinventez şi să-mi păstrez un psihic de granit, în condiţiile în care programările de concerte, jurii şi cursuri de măiestrie antamate până la toamnă au sucombat una câte una. M-am hrănit cu speranţa unei reluări treptate a vieţii de concert, deja de pe acum, care să mă prindă în formă maximă. Am studiat continuu, alternând munca la pian cu lecturi, audiţii şi acţiuni de valorificare a moştenirii culturale a familiei. Încă sper ca această încremenire să aibă, cât de cât, un efect purificator, astfel ca repornirea să însemne o resetare în sensul unui plus de profesionalism în selecţia şi promovarea valorilor.

C.D.: Sistemul de învăţământ a fost afectat dramatic. Cum s-au desfăşurat cursurile de la Conservator în această perioadă şi ce soluţii s-au găsit pentru examene?

V.M.: Procesul educaţional a continuat, mult îngreunat în ce priveşte cursurile de instrument, muzică de cameră şi corepetiţie, unde interacţiunea directă este obligatorie. Examenele finale urgente s-au ţinut prin combinarea "live" cu "live stream", restul procedurilor de examinare urmând a fi finalizate în septembrie.

Iubesc freamătul unei săli în care darul venit dinspre scenă rodeşte şi înnobilează.

C.D.: Urmează să susţineţi un recital online împreună cu violoncelistul Dan Cavassi în stagiunea Filarmonicii. Cum este programul pe care l-aţi ales şi care este starea dumneavoastră în timp ce îl pregătiţi?

V.M.: Pentru stagiunea camerală online iniţiată de Filarmonica "George Enescu" am fost solicitat să fiu partener al lui Dan Cavassi, prim-violoncelist al instituţiei. Am alcătuit un program dens (Bach - Schumann - Faure - Enescu - Rahmaninov - Paul Constantinescu - Bartok) pe care l-am tot finisat şi pe care îl dedicăm, cu drag, melomanilor avizi de frumos, care aşteaptă reîntâlnirea de suflet cu sala de concert.

C.D.: Care este cea mai mare satisfacţie a pianistului Viniciu Moroianu la finele unui concert? Cât de mult vă lipseşte publicul în această perioadă?

V.M.: Mă bucur să simt că publicul reacţionează şi se pătrunde de acel fluid sacru care, în condiţii ideale, se crează şi trece rampa. Iubesc freamătul unei astfel de săli în care darul venit dinspre scenă rodeşte şi înnobilează. Îmi lipseşte mult întâlnirea cu publicul; o pot parţial compensa prin înregistrări cât mai calitative. Este momentul ca instituţiile care deţin studiouri performante, în frunte cu Radioul public, să-şi facă un crez din a imortaliza mărturii ale artei acelor interpreţi aflaţi încă în putere. Pe cât de puţini, pe atât de ignoraţi.

C.D.: Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

V.M.: Online-ul poate fi eficient ca informare asupra nivelului artistic al soliştilor şi ansamblurilor dintr-un colţ sau altul al lumii, arătându-ne limpede pe unde ne aflăm, în contextul concurenţei artistice acerbe care se redesenează. În acest moment, în care se vorbeşte de "valul doi" şi de "mai multe tulpini", e greu de făcut profeţii privind viaţa de spectacol. Întâlnim în jur atitudini fie speriate, fie confuze, fie inconştiente. Breasla muzicală îşi dă acum testul suprem al adecvării la profesie, al vocaţiei slujirii aproapelui. Decidenţii culturali au, mai mult decât oricând, misiunea de a elabora strategii alternative, care să asculte numai şi numai de comandamentul calităţii, al ocrotirii valorilor naţionale din toate generaţiile. Prevalarea online-ului în faţa spectacolelor "live" nu este un semn de modernitate, ci de boală, adăugat celor care apropie sfârşitul lumii.

Visez la stagiuni în care consultanţi cu viziune să cuprindă echilibrat numele importante ale momentului

C.D.: Privind în prezent sau privind spre viitor, există un proiect pe care îl puteţi pune în practică în condiţiile sociale, tehnice şi medicale de acum?

V.M.: Desigur. M-am concentrat, în aceste luni, pe omagierea "Anului Beethoven". Două programe de recital îşi aşteaptă botezul scenei, în perspectiva unor prezenţe precum cea din Italia, la Gorizia, pe 9 octombrie, sau cea de la Ateneul Român, din 21 noiembrie. O Integrală a concertelor pentru pian, programată la Arad pe 21 şi 22 mai, sper să poată avea loc până la finele anului. Repertoriul baroc - clasic, precum şi o serie de lucrări romantice şi moderne pentru ansambluri medii / mici se vor putea cândva purta pe scenă, în condiţii de siguranţă sanitară. Deocamdată atât... Fac parte dintre acei solişti neacreditaţi de vreo instituţie de spectacol, care ştie ce înseamnă umilinţa de a reaminti factorilor de răspundere, arareori prezenţi în sala de concert, că încă mai trăieşte şi căruia i s-a tot adus aminte că nu poate spera la mai mult de o programare la cel puţin doi ani, în acelaşi loc. Mă bucur că instituţia "artistului în rezidenţă" a fost, în sfârşit, îmbrăţişată şi în România, de către Filarmonica din Bucureşti. Visez la stagiuni în care consultanţi cu viziune să cuprindă echilibrat numele importante ale momentului, din ţară şi din diaspora, iar dintre artiştii străini, pe cei mai buni cu putinţă pe care să ne putem permite să-i plătim. Un exemplu de urmat: Filarmonica din Iaşi. Aştept, de-asemenea, lansarea dublului CD "Lipatti", cuprinzând Integrala creaţiei sale pentru pian, în premieră mondială.

C.D.: Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului şi cum se poate adapta tânăra generaţie? Ce temeri au studenţii dumneavoastră legate de viitorul profesiei lor?

V. M.: Piaţa muncii în domeniul artistic va suferi mutaţii tectonice şi reaşezări dramatice. Tânăra generaţie beneficiază, în fine, de unele oportunităţi benefice: programul "Erasmus", stoparea muncii forţate a stagiaturii anilor '80, posibilitatea stagiilor extinse de studiu în străinătate, privilegiul de a învăţa ca membri în ansambluri de elită. Solistica nu este încurajată; instituţiile de spectacol şi direcţiile de schimburi culturale sunt, îndeobşte, reticente la nume noi. Câştigă "self - management"- ul agresiv, iar diaspora are întâietate în faţa performerilor care au ales să se instruiască în ţară. Sunt motive pentru care oferta de tineri muzicieni scade, calitativ şi numeric, iar inducerea unui conflict de generaţie are efecte dintre cele mai păguboase. Recluziunea de acum îmi aminteşte de privaţiunile de mai demult, compensate, într-o măsură, de norocul de a întâlni mentori care ar fi făcut cinste oricăror ţări cu tradiţie şi care ne-au ţinut adânc conectaţi cu lumea muzicală, din care să simţim că suntem mereu parte. Mulţi dintre noi trăiesc din muzică pe întinsul globului, alţii s-au pierdut... Cei care am rezistat aici ne-am luptat din răsputeri cu provincializarea, cu frustrările şi invidia atâtora. Problemele tinerilor sunt diferite, dar la fel de intense, în plin mediu marcat de nesiguranţă, de trivialitate, de "merge şi aşa". Este o permanentă încercare psihologică să-i înţelegi şi să-i îndrumi pe calea cea dreaptă. Dintotdeauna, cânţi cum eşti. Studenţii merituoşi se adună greu, în urma şocului de acum, care i-a găsit cumva vulnerabili în a-l gestiona. Au avut nevoie de o infuzie de încredere şi de motivare din partea dascălului, pentru a continua pe acest drum al opţiunii de viaţă. Nu le va fi uşor să-şi găsească locul, dar vor putea birui prin tărie sufletească şi profesionalism înalt. Omenirea va avea întotdeauna nevoie de muzică, de oficierea pe viu a actului artistic, iar momentul în care vom redeveni utili trebuie pregătit temeinic şi ferm, fără amânări, atât în solitudinea camerei de studiu, cât şi în afara ei, în agora.

https://adevarul.ro/cultura/arte/decidentii-culturali-misiunea-elabora-strategii-alternative-asculte-comandamentul-calitatii--interviu-pianistul-viniciu-moroianu-1_5eff81de5163ec42719b132b/index.html?fbclid=IwAR0-Ms7qi21lH-Xzj1yTtTN9eIPHA5iv5rPm3nQl_WDsLdnUbYenu7yVkq4



Convocator Adunarea Generală a Uniunii Muzicienilor Interpreți din România 


Vă aducem la cunoștință faptul că, la propunerea Preşedintelui UNIMIR, doamna Felicia Filip, se convoacă Adunarea Generală a Uniunii Muzicienilor Interpreți din România în data de 28 ianuarie 2023, la ora 10:00, la adresa Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 11, sector 4, București.

În atenția candidaților pentru Bursele UNIMIR 2020-2021

Proba practică a Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR se amana pentru o dată care va fi anunțată în timp util  

Anunț

În urma extinderii epidemiei virale cu Covid-19 şi a recomandărilor oficiale în privinţa luării de măsuri de prevenţie, Concertul bursierilor 2019 - 2020 va fi reprogramat. Concursul de acordare a Burselor UNIMIR 2020 - 2021 se va ține conform programării, dar fără public. Vom reveni cu detalii

           PROBA PRACTICĂ                 

a Concursului național pentru Bursele UNIMIR 2020-2021 va avea loc la Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București, Corp D - Mediatecă, etajul IV, după cum urmează:

SÂMBĂTĂ 14 MARTIE 2020
Orele 11.00-12.30

ALBU Liviu - flaut

ALEXANDRU Patricia - chitară

ANTONEAC Sebastian - clarinet

BARBU Cătălina - canto

BOBOC Virgil - clarinet

BULZ Ioana - flaut

BURCEA Petru - pian

BURDIHOIU Mario - vioară

CEACÂR Marina - pian

CHIRCA Abel - vioară

Orele 12.50-14.20

COCIOBANU Adelina - canto

CONSTANTINESCU Iosif - chitară

CORNEANU Alexandru - pian

DELIU Maria - pian

DIACONU Ionuț - pian

DRAGANCHO Najdovski - canto

DUMITRU Maria - canto l

ENACHE Mario - saxofon

ENE Lorena - canto popular

FIERARU Maria - canto

Orele 14.50-16.20

FLORESCU Paul - pian

GARABADJII Sergiu - canto

IORGA Doris - oboi

LIPCEANU Ana - flaut

LUPAȘCU Leonid - pian

MARICA Maria - vioară

MĂRTINAȘ Gabriel - clarinet

MIHĂILĂ Georgiana - flaut

MIREA Iosif - pian

MOVILEANU Andreea - violoncel

Orele 16.40-17.25

MREANĂ Nicoleta - chitară

MUNTEANU Bianca - pian

NĂSTASE Daniel - saxofon

NEDELEA Oana - vioară

NICULAȘ Ana - flaut.

DUMINICĂ 15 MARTIE 2020
Orele 10.00-11.30

NIȚĂ Marius - pian

OBADĂ Dragoș - pian

PĂUN Răzvan - vioară

PICIORUȘ Vlad - vioară

PINTILIE Ovidiu - chitară

RADU Andrei - vioară

RUPA Cristian - clarinet

SANDU Victor - violoncel

STANCU Dragoș - clarinet

STĂNESCU Ana - canto

Orele 11.50-12.45

STĂNESCU Bianca - pian

STOICA Anita - pian

SUCIU Sabina - pian

SZTOICA Antonio - contrabas

TOMESCU Cristina - pian

TOMESCU Ioana - clarinet.

Candidații DUMITRU Georgiana - canto, LIPCEANU Ana - flaut și TOMESCU Cristina - pian vor putea solicita prezentarea în concurs la altă oră sau în cealaltă zi, datorită faptului că vor cânta în CONCERTUL BURSIERILOR UNIMIR 2019-2020 care va avea loc Sâmbătă 14 martie, ora 19.00

Mulțumiri doamnei Prof. univ. Dr. Diana MOȘ, Rector al Universității Naționale de Muzică din București

LISTA CANDIDAȚILOR
PENTRU BURSELE UNIMIR
2020-2021

admiși pentru proba practică



1. Albu Liviu - flaut, elev, "Enescu" - București

2. Alexandru Patricia - chitară, elevă, "Lipatti"- București

3. Antoneac Sebastian - clarinet, student, UNMB

4. Barbu Cătălina - canto, studentă, UNMB

5. Boboc Virgil - clarinet, student, UNMB

6. Bulz Ioana - flaut, elevă, Constanța

7. Burcea Petru - pian, elev, "Lipatti" - București

8. Burdihoiu Mario - vioară, elev, "Enescu" - București

9. Ceacâr Maria - pian, elevă, București

10. Chirca Abel - vioară, student, UNMB

11. Cociobanu Adelina - canto, studentă, UNMB

12. Constantinescu Iosif - chitară, student, UNMB

13. Corneanu Alexandru - pian, elev, "Enescu" - București

14. Deliu Maria - pian, elevă, "Lipatti" - București

15. Diaconu Ionuț - pian, student, UNMB

16. Dragancho Najdovski - canto, student, UNMB

17. Dumitru Maria - canto, studentă, UNMB

18. Enache Mario - saxofon, elev, "Lipatti" - București

19. Ene Lorena - canto popular, elevă, "Lipatti" - București

20. Fieraru Maria - canto, studentă, UNMB

21. Florescu Paul - pian, elev, Constanța

22. Garabajii Sergiu - canto, student, ANMGD - Cluj-Napoca

23. Iorga Doris - oboi, masterandă, UNMB

24. Lipceanu Ana - flaut, studentă, UNMB

25. Lupașcu Leonid - pian, elev, "Lipatti" - București

26. Marica Maria - vioară, studentă, ANMGD - Cluj-Napoca

27. Mărtinaș Gabriel - clarinet, student, UNMB

28. Mihăilă Georgiana - flaut, masterandă, UNMB

29. Mirea Iosif - pian, elev, "Enescu" - București

30. Movileanu Andreea - violoncel, elevă, "Lipatti" - București

31. Mreană Nicoleta - chitară, elevă, "Enescu" - București

32. Munteanu Bianca - pian, elevă, București

33. Năstase Daniel - saxofon, elev, "Lipatti" - București

34. Nedelea Oana - vioară, studentă, ANMGD - Cluj-Napoca

35. Niculaș Ana - flaut, elevă, Oradea

36. Niță Marius - pian, elev, Constanța

37. Obadă Dragoș - pian, elev, "Enescu" - București

38. Păun Răzvan - vioară, student, UNMB

39. Picioruș Vlad - vioară, elev, "Enescu" - București

40. Pintilie Ovidiu - chitară, student, UNMB

41. Radu Andrei - vioară, masterand, UNMB

42. Rupa Cristian - clarinet, elev, Ploiești

43. Sandu Victor - violoncel, masterand, UNMB

44. Stancu Dragoș - clarinet, student, UNMB

45. Stănescu Ana - canto, studentă, UNMB

46. Stănescu Bianca - pian, elevă, Ploiești

47. Stoica Anita - pian, elevă, "Enescu" : București

48. Suciu Sabina - pian, elevă, "Enescu" - București

49. Sztoica Antonio - contrabas, student, ANMGD - Cluj-Napoca

50. Tomescu Cristina - pian, elevă, Craiova

51. Tomescu Ioana - clarinet, elevă, "Enescu" - București


Datorită numărului foarte mare de candidați admiși pentru proba pactică, etapa a doua a concursului pentru acordarea burselor UNIMIR va avea loc în două zile. Vom reveni cu detalii 

  Concursul Național pentru acordarea Burselor UNIMIR 2020 - 2021


REGULAMENT


1. UNIMIR, consecventă principiilor sale de promovare a valorii autentice în rândul tinerei generații de interpreți performanți, a hotărât în ședința Consiliului Director din 25 noiembrie 2019 să lanseze a noua ediție a propriului program de burse dedicate tinerilor muzicieni talentați.2. Alocarea burselor este menită să sprijine pe acei tineri muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani, care arată o înzestrare artistică de excepție.

3. UNIMIR acordă un număr de 6 burse a câte 1000 euro fiecare, pentru un an de studiu (9 luni). Plata bursei se va face lunar, prin transfer bancar.

4. Bursa UNIMIR se acordă prin concurs organizat în anul de studiu precedent celui în care se atribuie. Candidații care doresc reînnoirea bursei o pot face o singură dată, supunându-se din nou procedurii de concurs.

5. Criteriile principale de selecție constau în evaluarea datelor artistice ale candidatului și relevanța dosarului. Bursele se acordă pentru perioada studierii în România.
6. Concursul pentru Bursa UNMIR se desfășoară în două etape: (1) evaluarea dosarelor de înscriere și (2) proba practică în fața juriului desemnat de Consiliul Director al UNIMIR.
7. Pentru a deveni bursieri UNIMIR, candidații vor depune un dosar de înscriere care va cuprinde:
- cerere (aceasta trebuie să conțină: date de identitate, date de contact)
- copie după Cartea de identitate
- curriculum vitae
- scrisoare de recomandare din partea unei personalități în domeniu
- repertoriul pentru proba practică în fața juriului: două lucrări reprezentative din stiluri diferite.
8. Punctarea candidaților se va face pe o scară de la 1 la 10 .
9. Dosarele de înscriere se vor transmite prin poștă la adresa UNIMIR (str. Londra nr 20A, sector 1, București), sau online, la adresa de e-mail unimir@yahoo.ro, conform calendarului concursului (până la data de 23 februarie 2020).
10. Listele cu candidații calificați și cu cei câștigători, programările concurenților pentru proba practică precum și alte informații relevante referitoare la organizarea Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR se vor face publice pe site-ul oficial al Uniunii: www.unimir.ro. și pe facebook.
11. Juriul își rezervă dreptul de a stabili durata audiției fiecărui candidat.
12. Candidații își vor asigura pianist acompaniator propriu.
13. Deciziile juriului sunt incontestabile.
14. Calendarul concursului de atribuire a Burselor UNIMIR 2020 - 2021 este următorul:
*13 ianuarie: lansarea programului de burse
*14 ianuarie - 23 februarie: primirea dosarelor de înscriere
*24 - 25 februarie: anunțarea concurenților calificați
*14 martie: proba practică
*16 martie: anunțarea câștigătorilor.
15. În urma concursului, jurul va desemna, în plus, trei câștigători (pian sau instrumente cu coarde sau canto) ai unor burse integrale de participare la "Academia Sighișoara", ediția 27, 1-14 august 2020, www.academia-sighisoara.com, organizată de Asociația "Cultura Viva" - Sighișoara. Acordarea burselor va fi condiționată de confirmarea imediată a participării.

16. Bursierii UNIMIR 2020 - 2021 vor fi la dispoziția Uniunii vreme de un an, în vederea participării la două manifestări organizate de aceasta.începe textul. Apăsați aici și începeți să scrieți. Quia consequuntur magni dolores eos qui ratione voluptatem sequi nesciunt neque porro quisquam est qui dolorem ipsum quia dolor sit amet consectetur adipisci velit sed quia non numquam eius modi tempora incidunt ut labore et.

Consequatur vel illum qui dolorem eum fugiat quo voluptas nulla pariatur at vero eos et accusamus et iusto odio dignissimos ducimus qui blanditiis praesentium voluptatum deleniti atque corrupti.

Gala Premiilor UNIMIR 2019

Ziua Internațională a Muzicii

Uniunea Artiștilor Interpreți din România (UNIMIR) organizează marți, 1 octombrie 2019, ora 18.00, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cea de-a VIII-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR.

În cadrul evenimentului, care are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii, se vor decerna Premii de Excelență pentru întreaga activitate pianistei DANA BORSAN, sopranei MARIANA COLPOS, solistei de balet ELENA DACIAN, tenorului CORNELIU MURGU și taragotistului și dirijorului PERA BULZ

Consiliul Director al UNIMIR compus din personalități reprezentative ale artei interpretative conferă premiul pentru deosebite realizări profesionale dirijorului Gheorghe Iliuta, Pianistului Viniciu Moroianu, organistului Tudor Moisin, baritonului Ștefan Ignat, sopranei Daniela Vladescu, Managerului Pavel Ionescu Ambrozie și Directorului ARTEXIM Mihai Constantinescu.
Prezintă: Cristina Lascu

Intrarea este liberă

Uniunea Muzicienilor Interpreti din Romania îsi exprimă profundul regret pentru despărțirea de artistul Miltiade Nenoiu, fost presedinte al organizatiei noastre. Vineri, 26 iulie începând cu ora 10.00 ne vom putea lua rămas bun la Capela Cimitirului Bellu Ortodox. Înmormântarea va avea loc vineri, 26 iulie, la ora 13.00. Dumnezeu să îl odihneasca în pace!

UNIMIR se alătură susținerii antropologului Vintilă Mihăilescu

Luni, 15 iulie, de la ora 19.00, are loc la Ateneul Român Concertul Caritabil organizat în favoarea marelui antropolog şi om de cultură Vintilă Mihăilescu, organizat de Fundația Calea Victoriei și The Institute, alături de Monica Jitariuc, Ciprian Tudor și Bogdan Iancu. UNIMIR se alătură acestei inițiative participând fizic și material. 

Puteți achiziționa bilete:https://www.iabilet.ro/bilete-concert-caritabil-alaturi-de-vintila-mihailescu-43865/?fbclid=IwAR2ckrFxBPGwFzORc4yyFAhzx5uhZwUfq6B1y72aghJHR5C8O_6F_pU51QI 

Premiu internațional pentru Valențiu Constantin Grigorescu


Valentiu Constantin Grigorescu a obținut Premiul I la sectiunea pian a Concursului Internațioal "Youth Academy Award" organizat  de Accademia Musicale Romana intre 25 mai si 2 iunie 2019 la Roma. Valentiu Constantin Grigorescu este bursier UNIMIR

CONCERTUL BURSIERILOR UNIMIR


Miercuri, 15 mai, la ora 19.00, în sala mică a Ateneului român, va avea loc conccertul bursierilor UNIMIR.

Interpretează:

MATEI LĂBUNȚ - pian

ANDREEA MOVILEANU - violoncel

VALENȚIU GRIGORESCU - pian

MIHAELA PANCA - soprană

La pian: ADRIANA MAIER, ANDREIANA ROȘCA-GEAMĂNĂ


În program, lucrări de J.S.Bach, F.Chopin, F.Liszt, Ch.Gounod, L.Delibes, P.I.Ceaikovski, S.Prokofiev, D.Kabalevski

https://www.facebook.com/events/371667970108857/


Program
J.S.BACH - Preludiu și Fugă în sol minor (caietul I)

F.CHOPIN - Fantezia în fa minor, op.49

MATEI LĂBUNȚ - pianP.I.CEAIKOVSKI - Noctură op.19 nr.4

D.KABALEVSKI - Concert nr.2, op.77, partea I

ANDREEA MOVILEANU - violoncel La pian: ADRIANA MAIER

F.LISZT - Balada nr.2 în si minor

S.PROKOFIEV - "Sugestie diabolică", op.4 nr.4

VALENȚIU GRIGORESCU - pian

P.I.CEAIKOVSKI - "Ia li pole da ne travuska bîla"

L.DELIBES - "Les Filles de Cadix"

CH.GOUNOD - Aria bijuteriilor din opera "Faust"

MIHAELA PANCA - soprană La pian: ANDREIANA ROȘCA-GEAMĂNĂ


ANUNȚ

Proba practică a concursului de burse UNIMIR se va desfășura sâmbătă 13 aprilie 2019, la Ateneul Român - Sala mică, astfel:
*între orele 10 - 11.30: primii 10 candidați, în ordinea listei:
1. BĂCILĂ Andra - pian
2. BOANȚĂ Carina - flaut
3. CHIRILĂ Ileana - harpă
4. CIUREZU Theodora - vioară
5. COCÎRLEA Andrei - canto
6. CONSTANTINESCU Nicolae - pian
7. DĂNĂCICĂ Alexia - pian
8. DUMITRU Maria - canto
9. FIERARU Maria - canto
10. GRIGORESCU Valențiu - pian
11. LĂBUNȚ Matei - pian
*între orele 11.30 - 11.45: pauză
*între orele 11.45 - 13: următorii 8 candidați, în ordinea listei:
12. LIPCEANU Ana - flaut
13. LUPAȘ Iulia - flaut
14. MIHĂILĂ Georgiana - flaut
15. MUNTEANU Alexandru - percuție
16. PĂUN Răzvan - vioară
17. RAICU Ana - vioară
18. STĂNESCU Violeta - canto
19. TOMESCU Cristina - pian

Raport de activitate

2010 - 2018

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, denumită în acest statut prininiţialele UNIMIR, conform rezervării nr. 94348/08.02.2011, este o organizaţie nonprofit şi nonguvemamentală, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional.

UNIMIR este continuatoarea de drept a UICCM prin aceea că exprimăvoinţa membrilor săi fondatori cât şi a celor ce au aderat ulterior la statutul Uniunii - şi această voinţă este ca acronimul Uniunii sa reflecte realitatea că secţiile criticilor muzicali, coregrafilor, muzicii de divertisment, s-au desfiinţat prin plecare voluntară la uniuni de profil încâ din 1992.

UNIMIR păstrează sediul, bunurile patrimoniale, contul bancar şi CodulFiscal la BCR 1 şi toate drepturile legale dobândite prin lege de UICCM - Timbrul Muzical şi Legea Indemnizaţiei de Meri,din 2.10.2006 Persoana Juridica de Utilitate Publica,conf.dosar nr.36091/299/206.Atestat sub nr.57/20.10.2006.

UNIMIR statuează ca principiu fundamental libertatea concepţiei artisticeşi largul schimb de opinii. în temeiul unui profesionalism riguros, neadmiţând sub niciun motiv afilierea la vreo ideologie de orice natură şi urmărind sub toate aspectele promovarea valorilor reale pe tărâmul artelor. Singura politică va fi cea strict culturală, tinzând câtre fructificarea maximă a energiilor pe plan artistic spiritual.

UNIMIR acordă egală consideraţie artei laice şi artei religioase, iar înprivinţa producţiilor legate de texte literare ori cu conţinut ştiiţific, nu practică discriminări faţă de folosirea oricărei limbi.

UNIMIR îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul României, având unsediu central şi unităţi afiliate, ce pot fi înfiinţate ori desfiinţate şi înlocuite cu un reprezentant, potrivit necesitaţilor efective şi situaţiilor reale la faţa locului.



Gala PremiiIor UNIMIR ediţia 1

1 octombrie 2011 Palatul Cantacuzino - Enescu

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate: Maria Slătinaru Nistor, Eugenia Văcărescu Necula, Cornel Trăilescu, Gheorghe Zamfir, Daniel Podlovski, Pompei Hărăşteanu

Premiul pentru eveniment în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu: Dan Grigore, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Luiza Borac, Viniciu Moroianu

Premiul tinerilor muzicieni: Mihai Ritivoiu, Valentina Naforniţă, Ştefan Cazacu, Veronica Anuşca, Cristina Goicea

Gala Premiilor UNIMIR, ediţia 2

1 octombrie 2012, Palatul Cantacuzino - Enescu

Premiul de excelentă pentru întreaga activitate: Ludovic Bacs, Stelian Olaru, Cornel Stavru, Constanţa Câmpeanu, Dan Grigore, loan Caţianis, Sofia Vicoveanca

Premiul pentru evoluţii excepţionale în cadrul stagiunii) artistice 2011 -2012: Marius Budoiu, Radu Ion, Andrei loniţă


2012

Gala Premiilor UNIMIR ediţia 3 2 octombrie 2013 Palatul Cantacuzino - Enescu

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate: Emil Simon, Paul Staicu, Titus Pauliuc, Aurelian Octav Popa, Nicolae Licareţ, Dumitru Fărcaş

Premiul pentru eveniment în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Voicu Enăchescu, Marius Budoiu, Marin Cazacu, lonuţ Bogdan Ştefănescu, Bujor Prelipcean

Gala Premiilor UNIMIR, ediţia 4, 1 octombrie 2014

Ateneul Român

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate: Paul Popescu, Bujor Prelipcean, Varujan Cozighian, Sanda Şandru, Nicolae Ţăranu


Membri de Onoare ai UNIMIR 2011-2014 

2011

Victor Rebengiuc, Ion Lazu, Ovidiu Ghidirmic, Panaite Chifu

2012

Marin Moraru, Razvan Theodorescu, Nicolae Breban, Ion Antonescu

2013

Eugen Simion

2014

Ion Caramitru, Ionel Haiduc, Sorin llfoveanu, Adrian lorgulescu, Ulpiu Vlad, Emil Boroghină, loan Ghiurco, Mihai Miron


Bursele UNIMIR

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România a organizat. începând cu anul 2012. anual, câte un concurs pentru acordarea Burselor UNIMIR. Bursele UNIMIR se acordă tinerilor muzicieni talentaţi, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24 ani. intergraţi în sistemul de învăţământ din România. Cuantumul bursei lunare este astăzi de 100 EURO şi se acorda pentru o perioada de 10 luni unui număr de 5 tineri.

Criteriul principal de selecţie constă în evaluarea datelor artistice ale candidatului, relevanţa dosarului, concursurile din palmaresul fiecărui candidat şi capacitatea de transcendenţă în lucrările interpretate.

"UNIMIR s-a implicat în promovarea tinerelor talente în diferite localităţi ale ţării (Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Sfântu Gheorghe, Reşiţa) sprijinind tinerii muzicieni autentici în activitatea practica de apariţie publica cu diverse acompaniamente, pian sau orchestra. începând cu 2012, Consiliul Director al UNIMIR a iniţiat un program de burse pentru tineri. Vă mărturisesc că bursele UNIMIR sunt acoperite din cotizaţiile membrilor noştri." (Miltiade Nenoiu, Preşedintele UNIMIR)


Bursierii UNIMIR

2012-2013

Valoarea bursei: 200 RON/lună

Mihaela Mitrofan - vioară, Felicia Greciuc - oboi, Szocs Botond - pian, Oana Leonte - flaut, Tatiana Caisân - canto clasic

2013-2014

Valoarea bursei: 400 RON/lună

Antonia Stancu - canto clasic, Szocs Botond - pian, Abel Edison Corban - pian, Emilia Dorobanţu - canto - folclor, Cristina Ordean - oboi, Gabriela Felicia Greciuc - oboi

2014-2015

Valoarea bursei: 450 RON/lună

Mircea Dumitrescu - vioară Alexandra Bobeică - vioară Şerban Valentin - vioară Alexandru Munteanu - marimbafon Laura Luţan - oboi


Concursul Naţional de Fagot "Emil Bâclea"

20-25 martie 2012

Universitatea Naţională de Muzica Bucureşti

Concursul Naţional de Fagot "Emil Bâclea" se înscrie în efortul stimulării şi promovării tinerelor talente, prima ediţie fiind organizată în 2004. La această competiţie participă tineri fagotişti din toată ţara, care, începând de joi, vor lua parte la cele 3 etape de concurs. Premiile oferite de organizatori se ridică la suma de 6400 de RON. Ediţia a IV-a este dedicată celebrului fagotist Emil Bâclea. Fondatorul Colegiului Naţional de Arte "Dinu Lipatti", fagotistul Emil Bâclea a revenit la Bucureşti, la vârsta de 92 de ani, unde a participat la evenimentele organizate de Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) şi Universitatea Naţionala de Muzică.  în vara anului 1954, în clădirea aflată în spatele Patriarhiei Române, se mută prima instituţie de învăţământ muzical din România. Acest fapt este datorat în totalitate fagotisului Emil Bâclea, primul director al actualului Colegiu Naţional de Arte "Dinu Lipatti". în galeria primei generaţii de dascăli, pe care Emil Bâclea i-a cooptat în proiectul primei şcoli postbe-lice de muzică, se numără Petre Niţulescu, Emanuel Elenescu, losif Conta, Constantin lonescu. Dan Smântânescu, Constantin Petrovici, Gheorghe Pantazi, Fănică Luca, Maria Tănase şi alţii. Profesorul Emil Bâclea a cântat în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu" şi a fost directorul Orchestrei "Camerata" din Bruxelles.



"Gheorghe Zamfir"

21-25 aprilie 2013

Sfântu Gheorghe, Braşov, Arcuş

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Ecou şi Centrul de Cultură Arcuş, au organizat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Naiului "Gheorghe Zamfir". Acesta s-a desfăşurat în perioada 21-25 aprilie 2013 la Sfântu Gheorghe, Arcuş (Covasna) şi Braşov. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Primăria Braşov, Primăria Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna şi Filarmonica Braşov.

Evenimentul a fost deschis de un recital extraordinar de orgă şi nai, susţinut de Gheorghe Zamfir şi Christian Micşunescu (Munchen) la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel din Braşov, duminică, 21 aprilie, fiind continuat de vernisarea Expoziţiei Zamfir, de concertul de muzică camerală, la Centrul de Cultură Arcuş şi de concertul extraordinar cu taraf, pe scena Teatrului din Sfântu Gheorghe.

"Consider că Zamfir merita această prima ediţie care însumează diferite concerte cuprinzînd mai multe ipostaze ale personalităţii sale de creator nu numai în muzica populară, ci şi în domeniul muzicii culte. Mare interpret, compozitor exemplar, scriitor şi artist plastic - acestea sunt ipostazele în care Zamfir este prezentat publicului în festivalul care îi poartă numele." (Miltiade Nenoiu. Preşedintele UNIMIR)

Centenar Pavel Tornea, 29 ianuarie 2012, Sala Mica a Ateneului Român

Duminică, 29 ianuarie, începând cu ora 19.00. la Sala Mică a Ateneului Român. Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în colaborare cu Filarmonica George Enescu, a organizat "Centenarul Pavel Tomea".

În cadrul celor 90 de minute dedicate marelui oboist, au fost susţinute mici recitaluri: Gheorghe Zamfir, Adrian Petrescu şi Dorin Gliga. De ase-menea, soliştii folclorişti Nicoleta Beca şi Gheorghe Palcu, au interpretat doine din repertoriul lui Pavel Tomea, iar George Stanca a marcat per-sonalitatea ilustrului oboist printr-un un moment poetic.

"Un mare muzician, un mare profe-sor, un mare interpret un mare om. A fost profesorul unor generaţii de eminenţi oboişti în cadrul primului liceu de muzică Dinu Lipatti. A fost excepţionalul oboist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut, rămâne un etalon de pro-bitate morală . Din necesitatea cunoaşterii şi promovării rădăcinilor noastre. Pavel Tomea merită cu prisosinţă aşezat pe locul celor mai valoroase modele." (Prof. Univ. Dr. Miltiade Nenoiu, Preşedinte UNIMIR)


Pavel Tomea - Poetul oboiului, 6 septembrie 2013, Târgu Mureş

Mari artişti, elevi ai lui Pavel Tomea. au fost prezenţi la Tîrgu-Mureş, în Sala Mare a Palatului Culturii, vineri, 6 septembrie 2013, pentru a marca 100 de ani de cultură în judeţul Mureş. Alături de Ghoerghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, au susţinut recitaluri Dorina Oprea, Gheorghe Palcu şi orchestra condusă de Ovidiu Barteş.

În 2011, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Pavel Tomea, originar din comuna Deda, muzician de aleasa ţinută, profesor la Liceul de muzică George Enescu şi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti.

Prim oboist al Filarmonicii George Enescu, autor al Manualului de oboi şi al Tratatului de oboi, precum şi al Tratatului de acordaj al orchestrelor simfonice, culegător de folclor şi interpret al frumoaselor cântece şi jocuri de pe Valea superioară a Mureşului, Pavel Tomea s-a afirmat ca un remarcabil animator al vieţii muzicale întrunind elogiile marilor dirijori care au concertat la pupitrul Filarmonicii bucureştene.

în scopul promovării valorilor şcolii româneşti de oboi şi a folclorului de pe Valea Superioară a Mureşului, proiectul finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional a spijinit lansarea şi promovarea unui CD cu 20 de piese culese şi valorificate de Pavel Tomea şi o Monografie care prezintă întreaga activitate a marelui oboist. Ambele lucrări poartă semnătura şefului secţiei folclor a UNIMIR, Gheorghe Palcu.


Evenimente în perioada 2011 - 2015

2011

1 septembrie - Premiul pentru cel mai bine clasat român la

Concursul Internaţional "George Enescu" - violoncel

1 octombrie - Gala premiilor UNIMIR

7 noiembrie - Concert "Maestrul şi discipolii"

Ionel Voineag şi clasele de canto ale UNMB

3-18 decembrie - Povestea din Ajun

Concert Gheorghe Zamfir la Sfântu Gheorghe

2012

29 ianuarie - Centenar "Pavel Tornea" la Ateneul Român

21-25 martie - Concursul Naţional de Fagot "Emil Bâclea"

27 aprilie - Concert "Bijuterii ale artei lirice" la

Biblioteca Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea

7 iunie - Concert cu bursierii UNIMIR la Brâila

3-5 august - Turneu 3 x Mozart în judeţul Covasna

31 august - Omagierea Cvintetului Concordia la Palatul Cantacuzino - Enescu

29 septembrie - Concert omagial FI. Jean Adrian la Brăila

1 octombrie - Gala premiilor UNIMIR, ediţia a 2-a

7 noiembrie - Concert "Maestrul şi discipolii"

Ionel Voineag şi clasele de canto ale UNMB

15 noiembrie - Concert omagial Pompei Hărăşteanu, la Brăila

29 noimbrie - Recital extraordinar Ion Caramitru

şi Aurelian Octav Popa, la Sfântu Gheorghe

2 decembrie - Concert cu prilejul Zilei Naţionale a României, la Brăila

20 decembrie - Concert de Crâciun "Felicia Filip la Sfântu Gheorghe"

2013

3 martie - Lansare la Târgul de carte Gaudeamus. la Craiova

7 martie - Recital vocal "In prag de primăvară" - Ionel Voineag

15martie - Recital bursierii UNIMIR la Biblioteca Antim Ivireanul. Râmnicu Vâlcea

29 martie - Concert de concerte cu Tinere Talente

(Mihaela Mitrofan, Szocs Botond şi Mircea Dumitrescu). la Brăila

21-25 aprilie - Festivalul International al Naiului "Gheorghe Zamfir"

Sfântu Gheorghe, Braşov, Arcuş

11-13 mai - Festivalul Tinere Talente. Râmnicu Vâlcea

16mai - lansare "Timpul sacru din icoane"

Centrul Naţional de Arta Tinerimea Româna

septembrie - Lansare monografie "Poetul Oboiului" şi CD de Gheorghe Palcu. la Târgu Mureş octombrie - gala premiilor UNIMIR şi decernarea premiilor la Bucureşti. Târgu Mureş şi Cluj

2014

februarie 2014 - Acţiunea Vasile Jianu la Ateneul Român

5 aprilie - Concert extraordinar la Buşteni cu Adina Cocargeanu

aprilie - Concursul pentru Bursele UNIMIR

31 august - Ziua Umbii Române la Ateneul Român

1 octombrie - Gala premiilor UNIMIR. ediţia a IV-a


Turneul 3 x Mozart

3-5 august 2012

Castelul Szentkereszty din Arcuş

Conacul Damokos din Cemat

Castelul Daniel din Vârghiş

În perioada 3-5 august. Centrul de Cultură Arcuş în parteneriat cu Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România şi Fundaţia Diakonia. a organizat Turneul "3 x Mozart". Evenimentul a cuprins o serie 3 concerte de camera susţinute de Cvartetul Tiberius al Filarmonicii din Târgu Mureş (Molnar Tibor - vioară I, Lokodi Karoly-vioară II, Molnar Jozsef - violă, Zagoni Bod - violoncel) şi contrabasistul Kostyak Marton - invitat special. Organizatorii au ales ca cele 3 concerte în cadrul cărora s-a interpret numai muzica lui Mozart, să aibă loc în grădinile a trei castele din judeţul Covasna: Castelul Szentkereszty din Arcuş, Conacul Damokos din Cernat şi Castelul Daniel din Vârghiş. Amfitrionul turneului "De 3 ori Mozart" a fost profesorul universitar Dr. Miltiade Nenoiu, preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România. Acesta a introdus publicul în atmos-fera mozartianâ şi a prezentat audienţei o scurta istorie a muzicii din perspectiva unui interpret care a cântat Mozart pe marile scene ale lumii.


Ziua Limbii Române Ediţia I 31 august 2013 Sinaia

Ziua Limbii Române Ediţia a II-a 31 august 2014, Sala Mare - Ateneului Român

Pentru al doilea an consecutiv. Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România se implică în organizarea evenimentelor care celebrează Ziua Limbii Române. Duminică, 31 august 2014, Sala Mare - Ateneul Român a găzduit spectacolul organizat de UNIMIR, cu sprijinul Excelentei Sale, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar, înalt Reprezentant Permanent al Republicii Moldova în România Doamna luliana Gorea-Costin.

Pe scena Ateneului Român au evoluat actori, muzicieni şi cineaşti de înalta ţinută: Eugen Doga, Miltiade Nenoiu, Eusebiu Ştefănescu. Comeliu Leu, Radu Cârneci, Ion Creţeanu, Ana Cebotari, Adina Cocargeanu, Mihai Velniciuc, Fang Shuang, Mihaela Mitrofan şi Smaranda llea. Amfitrionul serii a fost actriţa şi prezentatoarea TV Alexandra Velniciuc.

Ilustrul compozitor Eugen Doga, distins la Moscova cu titlul de Artist al Poporului şi în SUA cu Medalia "Omul secolului XX". a primit din partea Preşedintelui UNIMIR, Miltiade Nenoiu, Medalia şi Diploma de Membru de Onoare al Muzicienilor Interpreţi din România.

Adunarea Generală a Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România - Aprilie 2015

Ziua Limbii Române ediţia a III-a

REGULAMENT 

 de organizare a Concursului Național pentru acordarea Burselor UNIMIR 2019-2020

1. UNIMIR, consecventă principiilor sale de promovare a valorii autentice în rândul tinerei generații de interpreți performanți și dirijori, a hotărât în ședința Consiliului Director din 16 ianuarie 2019 să lanseze a opta ediție a propriului program de burse dedicate tinerilor muzicieni talentați.

2. Alocarea burselor este menită să sprijine pe acei tineri muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, cu vârsta cuprinsă între 12 - 24 de ani, care arată o înzestrare artistică de excepție.

3. UNIMIR acordă un număr de 6 burse a câte 1000 Euro fiecare, pentru un an de studiu (9 luni). Plata bursei se face lunar, prin transfer bancar.

4. Bursa UNIMIR se acordă prin concurs organizat în anul de studiu precedent celui în care se atribuie. Candidații care doresc reînnoirea bursei o pot face o singura dată, supunându-se din nou procedurii de concurs.

5. Criteriul principal de selecție constă în evaluarea datelor artistice ale candidatului și relevanța dosarului. Bursele se acordă pentru perioada studierii în România. 

6. Concursul pentru Bursa UNMIR se desfășoară în două etape: (1) evaluarea dosarelor de înscriere și (2) proba practică în fața juriului desemnat de Consiliului Director al UNIMIR.


7. Pentru a deveni bursieri UNIMIR, candidații vor depune un dosar de înscriere care va cuprinde:
- cerere (aceasta trebuie să conțină: date de identitate, date de contact)
- copie după Cartea de identitate
- curriculum vitae
- scrisoare de recomandare din partea unei personalitati in domeniu.
- repertoriul pentru proba practică în fața juriului: două lucrări reprezentative din stiluri diferite

8. Punctarea candidaților se va face pe o scară de la 1 la 10 .

9. Dosarele de înscriere se vor transmite prin poștă la adresa UNIMIR (Str. Londra, nr 20A, Sector 1, București) sau online, la adresa de e-mail unimir@yahoo.ro, conform calendarului concursului (până la data de 24 martie 2019).

10. Listele care cuprind candidații calificați și pe cei câștigători, programările concurenților pentru proba practica precum și alte informații relevante referitoare la organizarea Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR se vor face publice pe site-ul oficial al uniunii: www.unimir.ro. si pe facebook.

11.Juriul isi rezerva dreptul de a stabili durata audiției fiecărui candidat.

12. Candidații își vor asigura pianist acompaniator propriu.

13.Deciziile juriului sunt incontestabile.

14: Calendarul concursului de atribuire a Burselor UNIMIR 2019 - 2020

  • 11 februarie 2019: lansarea programului de burse
  • 12 februarie - 24 martie 2019: primirea dosarelor de înscriere
  • 25 - 26 martie 2019: anunțarea concurenților calificați
  • 13 aprilie 2019: proba practică
  • 15 aprilie 2019: anunțarea câștigătorilor

15. În urma concursului, juriul va desemna, în plus, un câștigător (pian sau instrumente cu coarde sau canto) al unei burse integrale de participare la Academia Sighișoara, ediția 26, 1-14 august 2019, www.academia-sighisoara.com, organizată de Asociația Cultura Viva Sighișoara.

16. Bursierii UNIMIR 2019-2020 vor fi la dispoziția Uniunii vreme de un an, în vederea participării la două manifestări organizate de aceasta.

Maestrul Viniciu Moroianu în recital la Ateneul Român


Sîmbătă, 9 februarie 2019, la ora 19.00, Filarmonica George Enescu găzduiește ercitalul pianistului Viniciu Moroianu. 

Din program vor face parte lucrări de Dinu Lipatti și Frédéric Chopin. 

Biletele se achiziționează de la Casa de bilete a Ateneului Român. 

Rezevari: https://rezervari.fge.org.ro/book/index.php?id=2063

Viniciu Moroianu a absolvit Conservatorul din București (actuala UNMB) în 1985, la clasa de pian a maestrului Gabriel Amiraș. Este laureat al concursurilor internaționale de la Paris (1979) și București ("George Enescu", 1991). Activitatea sa concertistică de peste 950 de apariții pe podium include concerte cu orchestra (aproape 30 de titluri), recitaluri și muzică de cameră. A realizat integrale Beethoven (concertele și sonatele pentru pian și vioară), precum și prime audiții, abordând inclusiv lucrări ample mai rar cântate. A lansat partituri de Dinu Lipatti. A fost transmis în direct, a întreprins turnee și a fost invitat în festivaluri, în țară și in străinătate. Are apariții discografice în România și Grecia. Este profesor la UNMB, disciplina Pian principal.

GALA PREMIILOR UNIMIR 2018 la TINERIMEA ROMÂNĂ

Ziua Internațională a Muzicii 

Uniunea Artiștilor Interpreți din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie 2018, ora 19.00, la Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cea de-a VIII-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR.

În cadrul evenimentului, care are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii, se vor decerna Premii de Excelență pentru întreaga activitate, dirijorilor Ovidiu Bălan și Remus Georgescu, soliștilor de Operă Silvia Voinea și Florin Diaconescu, soliștilor de Operetă Cleopatra Melidoneanu și Valeria Rădulescu, balerinei Ileana Iliescu, precum și Corului Preludiu dirijat de Maestrul Voicu Enăchescu.

Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalități reprezentative ale muzicii interpretative: Cristian Mandeal (Președinte de onoare), Mircea Luculescu (Președinte), Viniciu Moroianu (Vicepreședinte), Dana Borșan, Mariana Colpoș, Gabriel Croitoru, Voicu Enăchescu, Gheorghe Palcu, conferă premiul pentru deosebite realizări manageriale sopranei Felicia Filip - Managerul Operei Comice pentru Copii. De asemenea, se conferă Titlul de Membru de onoare unor remarcabile personalități din alte domenii decât cel muzical: Pr. Petru Moga, folcloristei Dorina Oprea, Ing. Maria Haiduc și filosofului Mircea Dumitru.

Ziua Limbii Române la Muzeul Literaturii Române


Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită vineri, 31 august 2018, la o serie de evenimente care marchează Ziua Limbii Române. 
"Limba este întâiul mare poem al unui popor", spunea Lucian Blaga. Limba română reprezintă expresia vastă a fiinţei naţionale a poporului român, fiind una şi aceeaşi cu istoria neamului, cu tristeţile şi bucuriile lui, iar însuşirea ei devine o obligaţie impusă de cerinţele comunicării verbale în cadrul vieţii sociale, economice, politice şi culturale din spaţiul românesc.
În cadrul Zilei Limbii Române, de la ora 13.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) va avea loc dezbaterea "1918-2018 - Limba română. Un veac din eternitate", moderată de prof. univ. dr. Lucian Chișu și la care vor lua parte prof. univ. dr. Rodica Zafiu, prof. univ dr. Gheorghe Bârlea, filologul și interpreta de muzică veche Doina Lavric Parghel, pictorul Virgil Parghel, dirijorul Mircea Luculescu, președintele Uniunii Muzicienilor Interpreți din România. Momentul muzical va fi susținut de două tinere artiste aflate la început de drum, respectiv Daria Cristiana Văcăroiu (harpă), Andreea Ioana Movileanu (violoncel), acompaniate la pian de Adriana Maier. 
Pe 31 august, Rodica Mandache va vorbi cu vorbele acestei eroine ale neamului românesc, ca să înțelegem și să cunoaștem limba română. I se vor alătura Diana Iorgu și Ionela Buzatu. Coordonator Diana Maria Mihailopol.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Concursul Național pentru Acordarea Burselor 2018-2019

Calendarul concursului de atribuire a Burselor UNIMIR 2018-2019 este următorul
• 2 aprilie: lansarea programului deBurse UNIMIR 2018-2019 
• 3 aprilie - 22 aprilie: primirea dosarelor de înscriere 
• 23-25 aprilie: evaluarea dosarelor de înscriere 
• 25-27 aprilie: anunțarea concurenților calificați 
• 12 mai: proba practică a concursului 
• 14 mai: anunțarea câștigătorilor Burselor UNIMIR 2018-2019.REGULAMENT 
de organizare a Concursului Național pentru acordarea Burselor UNIMIR 2019-2019
1. UNIMIR, consecventă principiilor sale de promovare a valorii autentice în rândul tinerei generații de interpreți performanți, a hotărât în sedința Consiliului Director din 24 aprilie 2017 să lanseze a sasea ediție a propriului program de burse dedicate tinerilor muzicieni talentați.
2. Alocarea burselor este menită să sprijine pe acei tineri muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, cu vârsta cuprinsă între 12 - 24 de ani, care arată o înzestrare artistică de excepție. 
3. UNIMIR acordă un număr de 6 burse a câte 1000 Euro fiecare, pentru un an de studiu (9 luni). Plata bursei se face lunar, prin transfer bancar.
4. Bursa UNIMIR se acordă prin concurs organizat în anul de studiu precedent celui în care se atribuie. Candidații care doresc reînnoirea bursei o pot face o singura dată, supunându-se din nou procedurii de concurs.
5. Criteriul principal de selecție constă în evaluarea datelor artistice ale candidatului și relevanța dosarului. Bursele se acordă pentru perioada studierii în România.
6. Concursul pentru Bursa UNMIR se desfășoară în două etape: (1) evaluarea dosarelor de înscriere și (2) proba practică în fața juriului desemnat de Consiliului Director al UNIMIR. 
7. Pentru a deveni bursieri UNIMIR, candidații vor depune un dosar de înscriere care va cuprinde:
- cerere (aceasta trebuie să conțină: date de identitate, date de contact)
- o motivație scrisă a cererii pentru bursă;
- copie după Cartea de identitate
- curriculum vitae
- scrisoare de recomandare din partea unei personalitati in domeniu.
. repertoriul pentru proba practică în fața juriului: două lucrări reprezentative din stiluri diferite 
8. Punctarea candidaților se va face pe o scară de la 1 la 10 .
9. Dosarele de înscriere se vor transmite prin poștă la adresa UNIMIR (Str. Londra, nr 20A, Sector 1, București sau online, la adresa de e-mail unimir@yahoo.ro, conform calendarului concursului (până la data de 22 aprilie 2018).
10. Listele care cuprind candidații calificați și pe cei câștigători, programările concurenților pentru proba practica precum și alte informații relevante referitoare la organizarea Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR se vor face publice pe site-ul oficial al uniunii: www.unimir.ro. si pe facebook.
11.Juriul isi rezerva dreptul de a stabili durata audiției fiecărui candidat. 
12. Candidații își vor asigura pianist acompaniator propriu.
13.Deciziile juriului sunt incontestabile.
14. Calendarul concursului de atribuire a Burselor UNIMIR 2018-2019 este următorul
• 2 aprilie: lansarea programului deBurse UNIMIR 2018-2019 
• 3 aprilie - 22 aprilie: primirea dosarelor de înscriere 
• 23-25 aprilie: evaluarea dosarelor de înscriere 
• 25-27 aprilie: anunțarea concurenților calificați 
• 12 mai: proba practică a concursului 
• 14 mai: anunțarea câștigătorilor Burselor UNIMIR 2018-2019.
15. În urma concursului, juriul va desemna, în plus, un număr de maximum trei câștigători ai unor burse integrale de participare la Academia Sighișoara, ediția 26, 1-14 august 2019, www.academia-sighișoara.com, organizată de Asociația Cultura Viva Sighișoara.
16. Bursierii UNIMIR 2018-2019 vor fi la dispoziția Uniunii vreme de un an, în vederea participării la două manifestări organizate de aceasta.


Cele mai noi articole pe blog


 

Felicia Filip a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de Muzică din Bucureşti, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu. Cariera internaţională a început-o în anul 1991. Prima apariţie a avut-o la Basel, în Elveţia, după care au...

A absolvit Conservatorul din București (actuala UNMB) în 1985, la clasa de pian a maestrului Gabriel Amiraș. Este laureat al concursurilor internaționale de la Paris (1979) și București ("George Enescu", 1991). Activitatea sa concertistică de peste 950 de apariții pe podium include concerte cu orchestra (aproape 30 de titluri), recitaluri și muzică...

Absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Modest Iftinchi, studiaza, în particular şi cu prof. Ştefan Gheorghiu. În prezent este solist concertist al Orchestrelor Radio; Totodată, Gabriel Croitoru este solist concertist al Filarmonicii din Ploieşti şi membru (vioara I) al cvartetului de Stat Transilvan, al Filarmonicii...